Labrador

"Ca si companioni, Labradorii sunt blanzi, rabdatori, inteligenti si intotdeauna dornici sa fie pe placul tuturor. Sunt caini perfecti pentru familii, mai ales pentru cei mici.

Pentru cine stie labradorul retriever, nu este o surpriza sa afle ca acest caine este cel mai popular din Statele Unite. Exista numearoase motive pentru aceasta realitate. Labradorul este un caine lipicios, iubitor al carui temperament bland si tarie de caracter il face perfect pentru o familie.

Membrii ai clasei sportive, labradorii sunt la fel de buni vanatori pe cat sunt de familisti.

Pescarii au adus caini din aceasta rasa pentru prima data in Anglia, la mijlocul secolului XIXX. Vasele pescaresti – cele portugheze, probabil – care traversau Atlanticul din Nordul Americii, au adus acesti caini in porturile englezesti. Exista o teorie conform careia stramosii acestei rase au fost dusi in Portugalia inainte ca ei sa ajunga si in Anglia. In portugheza, “labrador” inseamna “muncitorul campului, pamantului”. http://www.labradori.ro/





Dupa ce am citit in timp record cartea Enzo sau Arta de a pilota prin ploaie, e clar ca pasiunea mea deja veche pentru labradori a fost re-alimentata...da, e un caine care mi-ar placea la nebunie...e inteligent, e frumos, e fidel, e un prieten adevarat si daca o sa am unul, il va chema Enzo...pentru ca Enzo din carte a fost un adevarat prieten la nevoie, o sursa de optimism si de caldura sufleteasca in cele mai cumplite furtuni...nu am crezut ca ma va captiva o carte asa de mult incat sa o citesc in 3 ore....si sa inchei cu 2 lacrimi si cu un zambet pe buze...stilul american, ce sa ii faci, dar cartea este minunata, de fapt povestea in sine, si cu precadere cum este povestita prin ochii si simturile unui labrador...un labrador de nota 10, cum altfel nici nu pot fi acesti caini...

Povestea alcionului

Am auzit in una din minunatele predici ale parintelui Cornel Ursu o poveste care mi-a placut...si am vrut sa o scriu aici. Povestea a pornit din ideea ca Dumnnezeu are grija de fiecare din noi, asa ca sa nu ne mai pierdem timpul cu griji referitoare la mancare si haine si bautura pt trup, ci cu griji referitoare la hrana sufletului, la desavarsire...

" Apoi, ca să ne arate bunătatea Sa negrăită şi purtarea Sa de grijă faţă de noi şi de toate făpturile Sale, ne trimite cu mintea la păsările cerului, zicând: Căutaţi la păsările cerului, că nu seamănă nici nu seceră, nici nu adună în jitniţe şi Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte (Matei 6, 26).

„Zilele alcionului“

Iată istorisirea Sfântului Vasile: „Această pasăre, alcionul, are obiceiul a-şi scoate puii la marginea mării. Ea îşi pune ouăle în nisip lângă apa mării şi le cloceşte pe la mijlocul iernii, când se pornesc pe mare vânturi şi furtuni care cu pornire mare izbesc valurile sale de maluri. Dar toate valurile şi furtunile se potolesc şi se alină, când alcionul şade pe ouă în cele şapte zile, după care ies puişorii din găoace. Fiindcă şi de hrană au trebuinţă, Dătătorul Cel Mare, Dumnezeu, a mai dăruit acestei păsări, încă şapte zile pentru creşterea puilor săi. În şapte zile puii acestei păsări pot zbura spre a scăpa de apele mării. Aceste lucruri le ştiu corăbierii de prin aceste locuri şi numesc aceste zile zilele alcionului.

Corăbierii, cu corăbiile încărcate de mărfuri, aşteaptă să vină zilele alcionului, spre a porni în largul mării. Ei ştiu că atunci Dumnezeu ţine marea în loc, să nu se tulbure pentru ouăle şi puişorii alcionului“.

Apoi zice marele Vasile: „Aceasta ţi-am pus înainte ca o lege, omule, despre purtarea de grijă a lui Dumnezeu către cele necuvântătoare, spre îndemnare, ca să ceri de la Dumnezeu cele spre mântuirea ta, căci dacă pentru o pasăre este atâta purtare de grijă, apoi ce nu s-ar fi făcut pentru tine, pe care te-a făcut după chipul lui Dumnezeu“ (Sfântul Vasile cel Mare, Omilii la Hexaimeron, Bucureşti, 1986. p. 164).(...)


:) da...si cum zice si Parintele Teofil , imparatia Cerurilor este aici, printre noi, dar noi o indepartam cu atatea griji...am aflat cu tristete in suflet ca parintele Teofil este bolnav si nu se stie cand....cand...asa ca am fost sa il vad si mi-au dat lacrimile in fata incaperii unde spovedeste...e atata liniste in jur si asa un vant de cald si atata bunatate in jurul lui...cum sa stea o inima tare? a fost bun, ca intotdeauna, desi din doua vorbe a pus punctul pe i, cum face mereu:) sa il aiba Dumnezeu in paza!

Pescarusul Jonathan Livingstone de-Richard-Bach

Vizionand eu cu mare interes o emisiune preferata, si anume Garantat 100%, in special pentru ca e intr-adevar o emisiune cu oameni de valoare...am prins ieri franturi din interviul cu Raed Arafat..si printre alte vorbe de duh care mi-au captat atentia, am ramas cu ceva ce consider eu, foarte util...invitatul a adus un cadou in emisiune, un film dupa cartea Pescarusul Johnatan Livingston...si in urma comentariilor invitatului am ramas tare curioasa si interesata de carte...mai ales pentru ca trateaza ceva ca am intalnit putin si in ideile lui Coelho, cred eu, Alchimistul...idei legate de turma, de iesirea din turma si de consecintele de rigoare, de povestea cu regele si regina si nebunul...si multe alte povestioare din Coelho, la fel mi-am amintit de povestea broscuta surda



Se spune ca:

"Pescarusul Jonathan Livingston este, dupa Micul Print, cea mai citita parabola moderna. Nu, nu e important ca povestea vorbeste despre ordine si dezordine, despre conformism si disidenta, despre cardul care caraie si solitarul care tace si zboara. Nici relatia maestru-discipol despre care nu mai ramane aproape nimic de spus dupa ce citesti cartea nu e cel mai important lucru in aceasta istorie si nici exemplara lectie de libertate pe care o primim. Important este insa felul in care raspunde pescarusul Jonathan la nedumerirea tanarului sau prieten: „...Nu inteleg cum poti iubi un card de pasari care tocmai au incercat sa te ucida." Cititi raspunsul pe care il primeste invatacelul si veti descoperi sensul parabolei si ceea ce e cu adevarat important in ea.
Cartea este dedicata „...adevaratului Pescarus Jonathan care traieste in noi toti". Ramane sa verificati dumneavoastra daca „noi toti" meritam dedicatia."



Si aici gasiti ceva de citit:)